Vizita Comisiei de evaluare externă a ANACEC

Publicat: 26.11.2021

 

comisie de evaluare ANACECÎn perioada 22-24 noiembrie 2021, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” a fost supusă evaluării de către o comisie a Agenției Naționale de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare (ANACEC) în vederea acreditării programului de licență Sănătate publică și a programului de master Management în Sănătate Publică.  

Comisia de evaluare externă și-a realizat activitatea zilnic în format mixt. Interviurile cu persoanele cheie - administrația Universității, coordonatorii de programe, cadrele didactice și beneficiarii de studii s-au desfășurat în format on-line, iar pentru evaluarea spațiilor educaționale și de cercetare, precum și a Bibliotecii Științifice Medicale și a căminelor, comisia s-a deplasat la fața locului. 

O altă comisie a ANACEC a efectuat o vizită de evaluare externă în vederea acreditării programului de formare profesională continuă Psihopedagogie, destinat cadrelor didactice fără studii pedagogice.

Misiunea de evaluare s-a desfășurat între 23-25 noiembrie și a inclus: interviuri cu membrii echipei manageriale a instituției, personalul didactic la programele de formare profesională continuă, absolvenții, personalul auxiliar, ședințe on-line, vizitarea tuturor spațiilor educaționale și auxiliare, consultarea documentației și analiza dovezilor ce probează rezultatele și efectele diferitor activități în privința îmbunătățirii calității. 

comisie de evaluare ANACECProgramul Psihopedagogie, organizat ca formă de învățământ cu frecvență cu durata studiilor de un an, este creditat cu 60 de credite transferabile și 1800 de ore. Programul este divizat în două semestre și include ore auditoriale prin contact direct, lucru individual și stagiu practic. În perioada 2019-2021 au finalizat Programul Psihopedagogie 48 de cadre didactice certificate.

Programul Psihopedagogie a fost inițiat în anul 2018, în baza propunerilor Comisiei de evaluare externă din cadrul ANACEC și a Ordinului rectorului nr. 62-A din 5 februarie 2018 privind instituirea grupului de lucru pentru elaborarea Planului de învățământ, aprobat la 24 mai 2021 de Senatul universitar. 

Beneficiari ai acestui program sunt absolvenții programelor de studii superioare integrate în medicină, stomatologie și farmacie, care doresc să se încadreze în calitate de cadru didactic neavând studii pedagogice, precum și cadrele didactice ale Universității.

comisie de evaluare ANACECProgramul a fost elaborat și aprobat la catedra de profil, ulterior fiind respectată procedura de aprobare la toate nivelurile reglementate (Consiliul de management al Calității, Senatul universitar, Consiliul de dezvoltare strategică instituțională), precum și cea de coordonare cu Ministerul Sănătății și Ministerul Educației și Cercetării.

La Universitate sunt pregătiți specialiști pentru sistemul de sănătate la: patru programe de studii superioare integrate (ciclul I + ciclul II) Medicină și Medicină preventivă cu durata studiilor de 6 ani, Farmacie și Stomatologie cu durata studiilor de 5 ani; patru programe de studii superioare de licență (ciclul I) la Optometrie, Asistență medicală generală, Tehnologie radiologică și Sănătate publică cu durata studiilor de 4 ani.

Contingentul beneficiarilor Universității este divers și cuprinde 5696 de studenți, inclusiv 1794 - internaționali din 34 țări, 350 studenți-doctoranzi, 1105 medici-rezidenți și circa 4819 medici-cursanți. În acest an au absolvit Universitatea 990 de medici și farmaciști.

Actualmente în cadrul a 4 departamente, 62 catedre, 2 centre și 19 laboratoare științifice activează 1068 de cadre didactice și științifico-didactice, inclusiv 12 academicieni și m.c. ai AȘM, 171 doctori habilitati și 534 doctori în științe, 104 profesori și 399 conferențiari universitari.

comisie de evaluare ANACEC
comisie de evaluare ANACEC
comisie de evaluare ANACEC
comisie de evaluare ANACEC
comisie de evaluare ANACEC
comisie de evaluare ANACEC
comisie de evaluare ANACEC
comisie de evaluare ANACEC
comisie de evaluare ANACEC
comisie de evaluare ANACEC
comisie de evaluare ANACEC
comisie de evaluare ANACEC
comisie de evaluare ANACEC
comisie de evaluare ANACEC
comisie de evaluare ANACEC
comisie de evaluare ANACEC
comisie de evaluare ANACEC
comisie de evaluare ANACEC
comisie de evaluare ANACEC
comisie de evaluare ANACEC
comisie de evaluare ANACEC
comisie de evaluare ANACEC
usmf
comisia de evaluare
Evaluare externă
ANACEC
sănătate publică
management în sănătate publică
misiune de evaluare externă
psihopedagogie

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii